Excursie în Japonia: Rectorul Universității din Oradea a mers în delegație cu soția

În a doua parte a lunii trecute, Universitatea din Oradea a fost prezentă, în premieră, la un târg educaţional din Japonia, „European Higher Education Fair”, dar la întoarcere şefii instituţiei s-au ferit să se laude făcând o conferinţă de presă.

Despre eveniment au dat informaţii doar la cererea scrisă a BIHOREANULUI, la peste două săptămâni după, arătând că delegaţia oficială a fost formată din rectorul Constantin Bungău şi prorectorul Eugen Macocian, al căror scop declarat a fost să perfecteze acorduri bilaterale în domeniul schimburilor academice şi chiar să atragă studenţi din Ţara Soarelui Răsare, cheltuielile de deplasare, în valoare de peste 5.100 euro, fiind plătite de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+.

Ce nu au spus cei doi, dar a aflat Bihorel, este că din delegaţie a făcut parte şi soţia rectorului, Simona Bungău, cadru didactic la Facultatea de Medicină şi Farmacie. Pe soţii Bungău i-a deconspirat, fără să-şi fi dat seama, rectorul Universităţii din Suceava, Mihai Dimian, care a postat pe Facebook o poză în care apare şi „doamna rector” la standul Universităţii orădene.

Dar dacă ditamai Liviu Dragnea îşi duce iubita în Elveţia, de ce n-ar îndrăzni şi rectorul de la Oradea să-şi ia nevasta?…

 


*
*