Eroare judiciară! Psiholoaga Poliţiei, Loredana Coste, reţinută pe nedrept de DNA

Loredana este o fată reţinută. Mai ales de DNA. Dar cred că pe nedrept. Ea nu este victima sistemului sau a apucăturilor nesănătoase din mediul miliţienesc. Ea are probleme genetice cu luatul şpăgii. Pentru că tatăl său era mahăr la Rutieră, acolo unde, vorba proverbului, nu există negustor cinstit, ci doar hoţ neprins.

Cert este că doamna Loredana a cam băgat-o pe mânecă, e vorba de şpaga de 7 mii de euro pe care a ascuns-o în mâneca hainei. Noroc că s-a repliat la timp şi susţine că banii nu urmau să ajungă mai sus, la băieţii de la Judiciar, biata femeie asumându-şi, pe lângă rolul de coruptă, şi pe cel de ţepară.

Totuşi, de aici nu se poate trage concluzia că avem o poliţie coruptă, pentru că luna asta numai un singur caz de luare de mită s-a mai înregistrat în cadrul Poliţiei Bihor.

Nu trebuie să ne mirăm că tocmai psiholoaga Poliţiei s-a apucat de trafic de influenţă şi colectare de şpăgi. Femeia, văzând probabil profilul psihologic al poliţiştilor din zonă, şi-a dat seama că trebuie să fii scrântit să nu pui botul la ocaziile care ţi se ivesc.


*
*