Efectul DNA: Poliţiştii nu se înghesuie să devină şefi de post în Pietroasa şi Cărpinet

După debarcarea şi trimiterea în judecată a şefilor de post din Pietroasa şi Cărpinet, pe motiv de şpagă, iniţial conducerea Poliţiei bihorene i-a înlocuit temporar cu alţi colegi, dar Bihorel a aflat că acum funcţiile urmează să fie scoase la concurs.

Atât doar că nu prea se înghesuie candidaţii, care se tem că, odată deschisă cutia Pandorei, pot avea soarta predecesorilor Gheorghe Bat şi Raul Rotar, ambii ajunşi pe drumuri pentru că s-au înfruptat cu colaci şi frigănele luate ca taxe de protecţie.

Bihorel e convins că, până la urmă, se vor găsi totuşi pretendenţi pentru posturile eliberate. Nu de alta, dar cu siguranţă există şi poliţişti cu mâinile curate sau care, pur şi simplu, au depăşit „etapa” şi nu mai au nevoie de materiale de construcţii şi cozonaci.


*
*