Deputatul Muncitorul are cabinet

Domnul Dumitru Gherman, deputatul PSD cunoscut cu numele de scenă politică Muncitorul, și-a deschis cabinetul parlamentar. Ca orice om de ispravă, a dat de băut colegilor, că tot își serba onomastica.

Iar ca tacâmul să fie complet, a convocat și un sobor de preoți format din două bucăţi cetățeni în sutană. Singurul lucru care mai lipsea au fost câteva kilograme de moaște, dar hai să nu fim cârcotași!

Domnul deputat e un băiat bun și dacă aveți vreo problemă, puteți merge liniștiți la dânsul. Nu că va rezolva ceva, că niciun parlamentar nu rezolvă nimic, dar măcar vă va liniști. Așa cum a declarat, el luptă pentru pace, semn că i-a rămas în memorie vremea marilor manifestații cerute de Ceaușescu care, prin anii 80, a scos români în stradă să scandeze: „Jos bomba cu neutroni!”.


*
*