Croitoraşul cel viril: Szabo Odon se pregăteşte să devină tată pentru a şasea oară

Acum, când toată lumea e cu ochii pe refugiaţii sirieni, refugiaţi care riscă să tulbure echilibrul etnic şi confesional al Europei, un fenomen similar, dar de mai mică amploare se petrece în urbea de pe Criş.

Deputatul Szabo Odon, cunoscut pentru verbul acid şi determinarea pe care o are în Parlamentul României, este pe cale să modifice echilibrul etnic în Oradea, pregătindu-se să devină pentru a şasea oară tătic.

Cum omul are oarece şanse să ajungă şeful UDMR Bihor după lăsarea la vatră a mentorului Sanyi Kiss, n-ar fi exclus ca elita maghiară să primească în curând preţioase indicaţii pentru sporirea etniei, pe baza exemplului personal al lui Odon.

Cum s-ar zice, sarcina de partid se va transforma în sarcină propriu-zisă. Oricum, Bihorel îi doreşte familiei Szabo sănătate multă, creştere mare şi iubire faţă de toţi concetăţenii.


*
*