Cine merge să asculte vioara Stradivarius?

Am extras câştigătorii concursului lansat pe pagina mea de Facebook pentru concertul pe care violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Eduard Kunz îl susţin marţi, 27 mai, de la ora 19, pe scena Filarmonicii de Stat Oradea.

În cadrul concertului „In the mood for Prokofiev” publicul va putea asculta sunetele celebrei viori Stradivarius Elder-Voicu 1702. Asta deoarece, anul trecut, Alexandru Tomescu a câştigat pentru a doua oară dreptul de a folosi, pe o perioadă de cinci ani, vioara aflată în Patrimoniul Cultural al României.

Câştigătoarele concursului au fost extrase cu ajutorul site-ului Random.org şi sunt Smaranda Maier şi Maria Curta. Ele vor primi câte o invitaţie dublă la concert, pe care sunt invitate să o ridice de la sediul redacţiei BIHOREANUL din strada Primăriei, nr. 9, pentru a-şi ridica premiul. Felicitări şi audiţie plăcută!


*
*