Cea mai cea: Sora fostului ministru Vasile Blaga, printre premianții din Poliția Bihor

Conducerea Poliției Bihor a împărțit, zilele trecute, premiile de excelență pentru anul 2016. Sumele nu sunt de lepădat, căci e vorba de sporuri de 30, 40 și 50% din salariu, care se adaugă timp de 6 luni la leafa celor 22 de beneficiari.

Lista, studiată și de Bihorel, conține numele a 16 ofițeri și 6 subofițeri considerați merituoși de șefii instituției, între care se numără și șeful Serviciului Arme, Adrian Pece, remarcat în ultima perioadă prin dovedirea mai multor braconieri, cel al Serviciului de Investigații Criminale, Tiberiu Bochiș, coordonator al echipajului care l-a prins și pe criminalul Csomos Ferenc din Salonta, dar și Anișoara Tarța, şefa peste Serviciul de Resurse Umane.

Bihorel e convins că doamna Tarța, care în 2007 a fost desemnată și „Polițista anului”, iar acum a fost premiată cu un spor de 40% din leafă, n-a primit recompensele pentru faptul că e sora fostului ministru Vasile Blaga, ci pentru oareșce merite deosebite.

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Observator | 26 ianuarie 2017 10:49

    Pai dna Tarta , nu e pensionara ?

    Sau Vasilica are 2 surori ?