Bilanţ entuziasmant la vânătoarea de la Balc

Rezultate măreţe la vânătoarea de la Balc. Parcă în concurenţă cu DNA-ul, puşcaşii adunaţi de magnatul Ion Ţiriac au mai redus din numărul porcilor din România, mai exact din acela al porcilor mistreţi.

Intevievat, vierul domeniului a declarat că norocul său a fost unul chior, adică a avut parte de un vânător chior care trăga mai mult după auz decât după văz. Acelaşi mistreţ a declarat că oricum puşcaşii lui Ţiriac n-au avut atâtea gloanţe câţi godaci scurmă prin domeniul de la Balc.

Nici copiii de  la casele de copii nu au fost prea încântaţi. Un ţânc de 5 ani s-a plâns: ”De cu vine Crăciunul ne trec bucătarii pe carnea de mistreţ, dar asta e atât de tare că nu o putem debita decât cu ajutorul trusei de traforaj”.

Un  reprezentant al asociaţiei „Patru lăbuţe” care a protestat la intrarea în domeniu de vânătoare a mărturisit: ”Neputând intra pe domeniu, am făcut şi noi ce am putut. Nu vă pot spune ce anume, dar cred că de acum înainte nu ne vom mai numi Patru lăbuţe ci Cinci labe”.

În fine unul din participanţi, a declarat sub protecţia anonimatului că pentru el bilanţul deplasării la Balc este pozitiv. În numai două zile a reuşit să vâneze două stewardese şi o localnică, profitând că soţul  acesteia, gonac fruntaş, avea treabă cu scotocirea mistreţilor.


*
*