Aplicaţie de mântuială: Abia lansată de președintele CJ, aplicația Bus Bihor dă rateuri

Lansate cu tam-tam joia trecută de însuşi preşedintele Consiliului Judeţean Pásztor Sándor, site-ul bihortransport.ro şi aplicaţia Bus Bihor pentru telefoane mobile ar mai putea purta şi denumirea generică „Încurcă-i, drace!”.

Cele două programe menite să aducă transportul navetiştilor bihoreni în secolul XXI ar trebui să ofere informaţii precise despre orarul tuturor curselor de autobuz, staţiile prin care acestea trec şi, dacă sunt în desfăşurare, locul în care se află maşinile, permiţând totodată călătorilor să transmită recenzii despre condiţiile oferite de transportatori. Deşi au costat peste 52.000 lei, cele două platforme prezintă şi informaţii false.

Exemplu: pe traseul Ineu de Criş – Oradea şi retur aplicaţia prezintă cel puţin trei curse zilnice în plus pe zi, inexistente în realitate.

Conform aplicaţiei, autobuzele de pe rutele Bratca-Oradea şi Corniţel-Oradea ar avea staţii şi în Ineu de Criş, ba chiar sunt prezentate orele la care ar opri acolo, deşi în realitate autobuzele respective trec doar pe E60, la 5 kilometri de localitate.

Şi acestea sunt doar câteva exemple ce duc la concluzia că la CJ Bihor până şi aplicaţiile „smart” pot fi proaste…


*
*