Aleluia, ALDE!

Prezentarea candidaților ALDE pentru parlamentare s-a făcut, inexplicabil, la Trade Center. Cred că locul potrivit ar fi fost într-o casă de rugăciuni. Am înțeles că principalul cal de bătaie în campanie va fi rolul și importanța familiei în societate. Nici că se putea o temă mai potrivită pentru un partid care-l are ca șef pe Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta, chiar și după normele islamice nu ar mai fi avut voie să se însoare, pentru că imamii acceptă doar patru neveste. Pe tot timpul prezentării candidaților, microfonul nu s-a auzit bine, în schimb se auzeau  niște pârâituri jenante. Nu de la microfon, ci de la faptul că unor membri de partid le crăpa obrazul de rușine la auzul predicilor ținute de candidați.

Maestrul de ceremonii a fost consilierul județean Porcheș, care a venit cu temele nefăcute din moment ce nu și-a amplasat o băsmăluță pe coafură.


*
*