Aeroportul Oradea va fi condus de colegul lui Vuia

Veste bună pentru Aeroportul din Oradea! Președintele consiliului de administrație, Bimbo Szuhai, împreună cu alți clienți politici, a decis să angajeze prin concurs un nou director al aeroportului.

Printre condițiile cerute s-au numărat: să aibă minimum 25 de ani, minimum 35 de ani vechime, să posede epoleți, să umble după avioane și să descalifice toate firmele care vin la licitație cu mâna-n cur.

Până la urmă a ieșit cine trebuia! Așa că noul șef al aeroportului este domnul Gheorghe Pasc, un om cu experiență în aeronautică, din moment ce a fost coleg de liceu cu Traian Vuia și de facultate cu Aurel Vlaicu.


*
*