Concurs în limbi: Agenţii de pază care vor să lucreze la Aeroportul Oradea trebuie să fie pricepuţi la… engleză şi calculatoare

Comedie la un concurs organizat de Serviciul Public de Pază şi Protecţie Bihor, instituţie subordonată Consiliului Judeţean şi condusă de fostul viceprimar pesedist al oraşului Ştei, Horia Miara.

Angajaţii zic, dar acoperiţi cu acte, că la concursul desfăşurat luna trecută pentru angajarea a patru agenţi de pază la postul de la Aeroportul Oradea au fost fixate condiţii încocostârcitoare, între care posesia unei diplome universitare, cunoaşterea limbii engleze şi a operării pe calculator.

Culmea este, spun sursele lui Bihorel, că în fruntea comisiei de concurs s-a aflat Miara însuşi, cu toate că până şi el e cam străin de limba lui Shakespeare, secondat de comandantul de grupă de la Aeroport, la fel de afon, ba chiar şi neposesor de diplomă universitară şi habarnist şi în utilizarea calculatorului.

În cele din urmă, din cei 10 candidaţi, patru aleşi au fost reţinuţi spre angajare, aşa că dacă vreodată vă veţi nimeri prin zona Aeroportului şi faceţi mişcări suspecte, să nu care cumva să încercaţi să scăpaţi cu fuga. Nu de alta, da’ s-ar putea să fiţi somaţi ca-n desenele animate ruseşti: „Stoai! Nu pagadii!”.

2

2 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de Constantin moldovean tiraspolez | 24 februarie 2016 08:34

    Da,articolul real si la obiect,bine documentat,cei 4 sant pilele lor.postul nu este prevazut cu studii superioare.

    • >> Postat de ss | 24 februarie 2016 15:14

      Adevarat numai pe pile si spaga. Este hilar sa ceri studii superioare la agenti de paza mai ales ca sefu de obiectiv nu poseda asa ceva