Arhivele lunare: septembrie 2018

Mângâierea lui Pásztor: După ce a fost „executat” de șefi, Sarkadi va fi adjunct la Filarmonică

Slujitorii loiali nu cârâie nici când le dai un șut în fund. Doar, doar vor primi o răsplată… Afirmația e valabilă şi la UMDR și la Consiliul Județean Bihor. După cum BIHOREANUL a scris, Sarkadi Zsolt, care conducea Direcţia de Administraţie Publică Locală a CJ, a fost „executat”, la finalul lunii august, când i s-a desfiinţat postul. Motivul? Subordonatul lui Pásztor, Mang şi Bodea nu reuşise să ascundă de ochii opoziţiei raportul Curţii de Conturi, care arată învârtelile făcute de [...]

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Ianoș își schimbă numele în „Nelu Paralelu”

Luni Vio către Ghiusi. „Am înțeles că vreți încă o școală maghiară, pe malul stâng, dar fără să mutați elevii din actualele școli”. „Păi nu-i bună ideea? Mai înființăm niște posturi de directori, că nu ne putem plăti toți clienții din furăciunile de la Consiliul Județean”. Marți  Ianoș: „Vă rog ca de-acum înainte să nu-mi mai spuneți Ianoș, ci Nelu Paralelu. Să vadă și stăpânii mei de la București cu cine mă lupt eu aici, pe plan local”. „Dar ce te faci dacă pică Dragnea, rămâi [...]

Bălăceală cu șparleală: Ce se mai fură din aquapark-ul din Oradea

Aquaparkul Nymphaea, inaugurat în urmă cu doi ani, merge pe plus, şi încă bine de tot. Luna august, cea mai productivă din an, a adus încasări de peste 1 milion de euro, mai precis 5,1 milioane lei, datorită a peste 80.000 de vizitatori. Săptămâna trecută, într-o conferință de presă în care a prezentat succesul complexului acvatic, directorul Administrației Domeniului Public, Liviu Andrica, a dat din casă spunând că la aquapark angajații trebuie să fie, de multe ori, cu ochii-n [...]

Insalubrii de la Salubri

Directorul de la Salubri Aleșd, Octavian Sava, a considerat că poate împuți liniștit județul, motiv pentru care a aruncat în natură, inclusiv într-o arie protejată, 200 de tone de gunoi. Asta sub ochii blânzi ai primarului Aleșdului, domnul Ioan Todoca, cel care nici usturoi n-a mâncat, dar nici gura nu-i miroase. După amenzile date de Garda de Mediu, maurul, adică Sava, și-a dat demisia. Dar vorba aia: gunoaiele pleacă, dar mirosurile rămân. Sunt tare curios să văd cum se va conforma [...]

Hai cu denunţul! Fostul primar al Beiușului, Adrian Domocoș, are probleme cu turnătoriile

Deunăzi, Bihorel îl pomenea pe fostul primar al Beiuşului, Adrian Domocoş, acum simplu profesor de sport, condamnat definitiv într-un dosar de corupţie şi judecat în altele două, tot pentru fapte de corupţie imputate de procurorii DNA. Ei bine, după vacanţa judecătorească au reînceput dezbaterile şi în procesele fostului edil, iar lucrurile nu par să meargă deloc spre bine. Pentru el. După ce într-unul din dosare s-a procopsit cu 7 ani de detenţie şi a atacat soluţia la Înalta Curte de [...]

Cum se trăiește la Sorbonica

La întrebarea cum se trăiește la Sorbonica, până acum puteam răspunde fără să clipesc: foarte bine. Profesorii care produc în cantități industriale casieri la hipermarket, șomeri și emigranți au salarii atât de bune de parcă rodul muncii lor ar lua cu asalt NASA și Microsoft. Ei bine, de acum înainte se poate spune că la Sorbonica se trăiește nu doar foarte bine, ci și pe datorie. Rectorul Barney a luat o linie de credit de 10 milioane de lei ca să aibă bani de salarii și, dacă [...]

Raiul traficanţilor: De ce nu primesc polițiștii antidrog imagini de pe camerele de supraveghere din Ioșia

Surpriză totală pentru poliţiştii Antidrog care au cerut municipalităţii, recent, să aibă acces la înregistrările făcute luna trecută de camerele de supraveghere ale oraşului amplasate în zona terenurilor de tenis din Ioşia, loc vechi de întâlnire a dealerilor de etnobotanice din oraş. În locul înregistrărilor, anchetatorii au primit o scrisoare prin care li se comunică faptul că Primăria n-are ce să le dea. Motivul? Oficial, reprezentanţii Direcţiei Patrimoniului Imobiliar au pretins [...]
1

Zece măsuri pentru ca referendumul contra homosexualilor să reușească

1. Nu trebuie ca 30% din populație să se prezinte la vot, ci 30 de persoane! 2. Referendumul nu se va desfășura în data de 7 octombrie, ci începând cu data de 7 octombrie, până se face cvorum. 3. Se vor putea monta urne de vot la biserici, inclusiv în amvon. 4. Persoanele care vor aduce o pereche de urechi tăiate de la homosexuali vor putea vota de două ori. 5. Votul multiplu nu doar că nu este incriminat, ba chiar e recomandat. 6. Întreaga operațiune va fi supervizată de [...]
1

Unde-i steagul? Drapelul Ungariei a fost rupt de pe sediul UDMR Bihor

Supărare mare pe şefii UDMR Bihor, care zilele trecute s-au trezit cu un steag lipsă deasupra intrării în sediul organizaţiei, aflat în Pasajul Vulturul Negru. Dintre toate cele patru drapele arborate - al Ungariei, al UE, al României şi al partidului - hoţomanul, cel mai probabil vreun petrecăreţ pus pe şotii, s-a agăţat taman de tricolorul Ungariei, pe care a vrut să-l scoată din suport, dar fiindcă n-a fost destul de înalt, doar i-a rupt partea din lemn în două, cea care i-a rămas în [...]

Cu mâinile murdare

Acum câteva săptămâni, Ministrul Sănătății a instituit cenzura până la cel mai jos nivel. Păcat, doamna Sorina Pintea părea printre puținele persoane din Guvern cât de cât alfabetizată. Știa ce spune, a mai lucrat în sistem, nicidecum nu o puteam pune în categoria: Andrușca, Daea, Dăncilă. Ei bine, iată că politica de mucles instituită, inexplicabilă de doamna ministru, începe să dea roade. În colonia de romi din Aleșd e o mică dar vioaie epidemie de hepatită A, cunoscută ca boala [...]

Termoficare pe care: Termoficare Oradea a fost amendată de Garda de Mediu, pentru un cazan vechi, neautorizat

Orădeni, bucuraţi-vă de vara târzie, căci iarna ar putea fi mai rece decât vă aşteptaţi! Termoficare va intra în noul sezon rece cu un cazan vechi pe gaz care nu este autorizat, faptă pentru care societatea a şi fost amendată cu 30.000 lei de Garda de Mediu Bihor. Chiar dacă ar avea banii necesari pentru înlocuirea tuturor echipamentelor neconforme moştenite din vechiul CET, Termoficare nu mai are timp până la venirea iernii pentru a cumpăra altele, care să se încadreze în standarde, aşa [...]

În Bihor gunoaiele n-au nicio șansă

Poate de aceea gunoaiele care vor să o ducă bine se mută în capitală. Bihorul a fost din nou fruntaș la numărul de echipe mobilizate, dar asta mă bucură doar pe jumătate. Câtă vreme mai avem de lucru, înseamnă că spre deosebire de cei puși pe curățenie, există indivizi care fac mizerie. Important este că această acțiune, „Let’s do it”, nu se face doar pentru a bifa un eveniment. Tinerii chiar ies cu mănuși pe mâini și cu saci de plastic pentru a face curat acolo unde alții fac [...]

Edil buşit: Primarul de Beiuș a făcut accident cu mașina instituției

Maşina de serviciu a primarului din Beiuş, PNL-istul Petru Mlendea, intră în reparaţii capitale după ce joia trecută, spre lăsarea serii, a fost şifonată într-un accident rutier la marginea comunei Hidișelu de Jos. Edilul fusese la Oradea pentru o şedinţă de partid şi la întoarcere s-a cam grăbit, intrând în depăşire taman când şoferul unei dube din faţa sa voia s-o cotească spre stânga. Din fericire, nimeni n-a fost rănit. Cine a greşit şi cât vor costa reparaţiile vor afla doar cei [...]

Egalitarism a la Sorbonica: Măsura prin care rectorul Bungău își ridică în cap universitarii harnici

Nu mai este un secret pentru nimeni că bugetul Universităţii din Oradea este mai mult gol decât plin şi că, fără o rectificare, salariile angajaţilor stau sub semnul incertitudinii. Pentru a mai strânge ceva bani în vistierie, Consiliul de Administraţie al Universităţii, format din rector, prorectori şi decani, a decis săptămâna trecută o nouă măsură care să fie supusă votului Senatului universitar. Concret, propunerea vizează suspendarea acordării gradaţiilor de merit şi în anul [...]

Retrospectiva săptămânii: Spovedania preotului gurist despre referendumul pro familie

Luni Vio către Ghiusi: „Ce l-au mai belit europenii pe Viktor Orban! O să vă dea în cap cu articolul 7 și o să vă taie fondurile”. „Stai să vezi când o s-o cheme la raport pe Dăncila voastră. Cred că înainte de a vă da afară din Europa o să-i și tragă o mamă de bătaie, pe motiv că o proastă a intrat fraudulos în sediul UE”. Marți Preotul gurist și uns cu toate alifiile a participat la zilele unei comune. „Din start vreau să declar că și eu sprijin familia tradițională. La mine e o [...]

Șeful de la CNAIR face spume la gură

Deși pare imposibil, la cum merg lucrurile, totuși Compania Națională de Autostrăzi e condusă încă şi de deja celebrul domn Narcis Neaga. Domnia sa a avut ani buni la dispoziție să-și manifeste incompetența, iar după ce a fost pus pe tușă a fost uns din nou șef, după o procedură specifică drumarilor, „recondiționare in situ”. Omul, dacă vede că nu poate face autostrăzi, măcar să facă gât. Așa că l-a luat la 11 metri pe șeful drumurilor din zona noastră folclorică, Radu Băruța. S-a [...]

Informare degeaba: Știați că în Oradea au fost, zilele trecute, minus… 88 de grade?

Compania de transport public local din Oradea s-a lăudat recent cu un protocol încheiat cu ISU Crişana, în baza căruia localnicii sunt avertizaţi în legătură cu codurile meteorologice în vigoare prin panourile electronice din staţiile de tramvai şi autobuz. Practic, dispecerii OTL află de la militari când sunt instituite alerte şi afişează mesajul pe panouri. Numai că, la cât de prost funcţionează acestea, protocolul e cam degeaba. Aproape că nu trece săptămână fără ca un astfel de [...]

Pulangiii s-au prins că a fost lovitură de stat

Le-a trebuit o lună pulangiilor - adică mânuitorilor de pulane de la Jandarmerie - să se prindă că de fapt pe 10 august a fost o lovitură de stat. Până de curând ei erau convinși că a fost vorba nu de o lovitură, ci de mai multe, aplicate în botul protestatarilor. La ce idioți conduc Jandarmeria - inși cu creierul în cizme, cu icoane în spate de zici că ești la mănăstire - nu m-ar mira ca peste încă o lună teleormănenii din conducere să impute protestatarilor și gazele folosite. Iată [...]

Probleme cu numele: Angajații Primăriei Oradea au „botezat” un palat și un arhitect

Într-o singură săptămână, angajaţii Primăriei Oradea şi-au dovedit de două ori superficialitatea, în două situaţii diferite pocind numele unei clădiri, respectiv al unui artist. Întâi, la şedinţa din august a Consiliului Local, lefegiii au pus pe masa aleşilor un proiect pentru reabilitarea Palatului „Klobusinsky”, situat pe strada Republicii 31. Atâta tot că Palatul se numeşte Klobusitzky, după proprietarul pentru care a fost ridicat în 1925. Eroarea a fost remarcată de funcţionari [...]

Trenule, mașină mică

Senzațional! Dacă CFR-ul, o firmă miliardară, în minute de întârziere, nu mai face față cerințelor călătorilor, iată că vin privații să le mai spele obrazul. Uite așa vom avea și noi ocazia să vedem garnituri cu care occidentalii călătoreau pe la mijlocul secolului XX, nu ca trenurile noastre, pe care dacă le-ar vedea Regele Carol I, le-ar da urgent la casat. Cu ce se deosebesc garniturile de lux față de cele de stat este de domeniul evidenței. 1. Trenurile de lux au priză pentru [...]
Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale