Arhivele lunare: noiembrie 2015

Fără număr… la New York: Gabi de la Oradea cântă manele în Statele Unite

Vestitul Gabi de la Oradea s-a întors la prima dragoste. După ce şi-a deschis în centrul oraşului restaurantul Trattoria di Toscana, dar afacerea s-a cam dus pe apa sâmbetei, aşa încât a fost nevoit să vândă localul petrolistului Attila Racz, manelistul s-a întors la primul job, iar anul acesta a lansat chiar un hit, „Milioanele”, dedicat fotbalistului Adrian Mutu, cu care este prieten mai vechi. În plus, de ceva vreme, Gabi de la Oradea colindă lumea cu trupa lui, ca să dea spectacole [...]

Retrospectiva săptămânii: Maestrul barei, Ioan Sava, a fost consternat că l-au băgat colegii la puşcărie

Luni Vio către Ghiusi. „Ai văzut, mă, în ce hal era podul Ladislau? A trebuit să-l ridicăm în aer, să reparăm sub el”. „De asta mi-e frică şi mie. Că-l luaţi şi-l duceţi la fier vechi. În locul lui precis puneţi un pod nou şi cu alt nume”. Marţi  Maestrul barei care a intrat în coliziune cu DNA-ul a fost condamnat definitiv la 3 ani cu executare, pentru trafic de influenţă. „O să merg până la CEDO. Ba chiar cred că o să vin şi înapoi de acolo”. „Dar până la urmă ce s-a întâmplat?”. [...]

Primarul din Finiş. Poveste fără sfârşit

Mai nou Consiliile Prefecturale se ţin şi în judeţ, pentru că e mai uşor pentru cei din provincie să-şi spună păsurile. La discuţia din Beiuş s-a pus problema tăierilor ilegale ţinând cont că oamenii s-au obişnuit să fure ca-n codru. Primarul de Finiş, localitate cunoscută drept Caracalul de Bihor, dl. Ioan Man este supărat. Se cere înăsprirea legislaţiei în aşa fel încât cei prinşi cu lemne furate să fie nu doar amendaţi, ci să li se şi confişte utilajul de transport. Man s-a arătat [...]

Horică recrutează: Horia Vuşcan îşi caută adepţi pentru alegerile de anul viitor

Dispărut o vreme din peisajul public, fostul ecologist Horea Vuşcan îşi pregăteşte revenirea. Ce-i drept, încă destul de discret. Printr-o postare pe propriul lui site, fiul fostului patron al fostei fabrici de ulei anunţă că se pregăteşte pentru alegerile locale de anul viitor şi îşi caută adepţi. Vuşcan îi îndeamnă să vină alături de el pe toţi cei sătui de politică şi politicieni, de corupţie, abuzuri şi incompetenţă, de biserică şi de Prea Fericit, de nepotism, minciună şi aroganţă [...]
3

Să vină DNA-ul la Consiliul Judeţean!

Atunci când e vorba de bani, amiciţiile, coteriile şi înţelegerile transpartinice dispar. Când s-a pus problema împărţirii unor bani pentru primăriile din judeţ, PNL-iştii şi UDMR-iştii au aplicat metoda cunoscută sub numele de ”japcă”. Aşa se face că doar primăriile celor de la putere au beneficiat de aceste fonduri. Deşi de obicei e calm spre moale, şeful PSD Bihor Ioan Mang a explodat, schijele atingându-l pe Cornel Popa, când acesta a fost ameninţat cu DNA-ul. Instituţia menită să [...]

Prin ochii lui Mălan: Duşmanii i-au dedicat viceprimarului liberal o pagină de Facebook

În ultima vreme viceprimarul Mircea Mălan n-a fost prea popular. După ce în septembrie a fost creditat cu doar 3,89% din intenţiile de vot ale orădenilor pentru alegerile locale de anul viitor, într-un sondaj realizat chiar la cererea primarului Ilie Bolojan, mai nou pe Facebook a fost lansată o pagină sponsorizată intitulată „Ce nu vede Bolojan prin ochii lui Mircea Mălan” şi dedicată prezentării „neregulilor şi neplăcerilor cauzate de lipsa de coordonare a proiectelor cu finanţare [...]

S-a rezolvat: AIO s-a desfiinţat

Administraţia Imobiliară Oradea a fost desfiinţată şi transformată în Direcţie în cadrul Primăriei. Ideea nu e rea pentru că într-un fel sună să spui că cineva îţi f... administraţia şi în altul că-ţi f... direcţia. De asemenea, şeful AIO, domnul Cristian Beltechi, va fi desfiinţat ca director şi înfiinţat ca poliţist şef peste Poliţia Locală. Rău-voitorii spun că noua meserie i se potriveşte mai bine, iar omul, ca să aibă mai mare prestanţă, îşi va mări trupele cu încă 10 inşi. Mulţi [...]

Ecologişti de duminică: Specialiştii în ecologie au lipsit de la dezbaterea pe tema siturilor Natura 2000 de lângă Oradea

Preocuparea instituţiilor publice din Bihor pentru ecologie, chiar şi a celor care au asemenea obligaţii în fişa postului, nu trece de nivelul genunchiului broaştei. Asta a ieşit la iveală vinerea trecută, la cele două dezbateri pe care Asociaţia Aqua Crisius le-a organizat în sala mare a Primăriei Oradea pe tema planurilor de management pentru siturile Natura 2000 aflate în amonte şi în aval de oraş. În afară de Primărie, Poliţie şi Jandarmerie, nicio altă instituţie n-a catadicsit [...]

Popa Cornel intră în Birt. Rectific, în Birta

Supărat că Florin Birta îi dă de lucru, acum când mai are câteva luni şi se poate lăuda cu un dolce far niente, domnul Cornel Popa a sărit la jugulara tânărului consilier judeţean liberal. Birta a îndrăznit să propună ca Fundaţia Română de Tineret, cea care a distrus Casa Tineretului, să fie dată pe mâna Justiţiei. Reacţia preşedintelui Consiliului Judeţean a fost foarte ciudată şi a sărit practic în apărarea Fundaţiei, chit că nu a fost niciodată văzut prin preajmă să servească ceva. [...]

Bani pe foc: Cum şi-a cheltuit Serviciul de Ambulanţă Bihor fondurile pe achiziţii fără a organiza licitaţii

Conducerea Serviciului de Ambulanţă Bihor dezvăluia recent că vechea garnitură de şefi, formată din managerul Daniela Petrişor şi directorul economic Remus Cacuci, a „cadorisit” instituţia cu o amendă de 100.000 lei din partea Agenţiei Naţionale de Monitorizare a Achiziţiilor Publice, din cauza contractelor cu dedicaţie pentru achiziţia de piese şi a serviciilor de reparaţii auto, încheiate fără vreo licitaţie, ba nici măcar vreo cerere de oferte în urma căreia să aleagă cele mai bune [...]

Noi probe pentru examenul de numire a inspectorului şef în Bihor

Ministerul Educaţiei a decis ca, pentru judeţul Bihor, probele la care sunt supuşi candidaţii pentru postul de inspector general să fie personalizate. Cum de proba scrisă nu trece niciun candidat, iar dacă trece vreunul, acela nu are trecere la partidul de guvernământ, se va da un examen simplificat. Nici de data aceasta, inspectorul interimar Alin Iuhas Novac (PSD) şi Iulius Timar (PNL) nu au putut trece de faza scrisă pentru a ajunge la proba orală. Prin urmare, Ministerul a [...]

Cu uşile închise: Viceprimarul Mircea Mălan a rămas fără clanţă la poartă

Nu doar orădenii cinstiţi trăiesc vremuri grele, ci şi hoţii, care mai nou sunt aşa flămânzi încât nu mai au răbdare să intre în casele oamenilor, ci fură ce apucă încă de la intrare. Proprietar al unei locuinţe într-o curte comună din centrul oraşului, viceprimarul Mircea Mălan s-a trezit că nu mai poate intra pe poarta casei. Nişte necunoscuţi au furat clanţa din fier forjat de pe poarta impunătoare din lemn masiv şi l-au lăsat atât pe edil, cât şi pe vecinii acestuia, să se descurce [...]
1

Pavaj de mântuială: Constructorii au dat-o în bară cu pavajul de la Piaţa Rogerius (FOTO)

Constructorii care lucrează la Piaţa Rogerius au dat-o în bară ca ţiganul la mal. Săptămâna trecută, reprezentanţii Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primăria Oradea au dat la refăcut pavajul de la baza pieţei, dar şi pe cel de pe acoperişul noului centru comercial. Motivul este evident. Angajaţii firmei TIM Cluj l-au făcut de mântuială, mai exact cu denivelări şi cu pante aiurea. Până vinerea trecută, muncitorii scoseseră pardoseala montată necorespunzător în [...]

Teatru şi circ: Vezi aici cum şi-a premiat Bihorel laureaţii! (FOTO / VIDEO)

Gala Premiilor lui Bihorel 2015 a reunit 500 de participanţi la Teatrul Regina Maria. Cei 15 ani ai săptămânalului BIHOREANUL au fost sărbătoriţi printr-un spectacol de muzică, dar şi prin decernarea „înţepăturilor” pe anul în curs personalităţilor care... şi-au cerut-o. Anul acesta, Mircea Chirilă a oferit 23 de diplome şi un non-premiu, Consiliului Judeţean, pentru inactivitate. Dat fiind caracterul aniversar al Galei Premiilor lui Bihorel, mulţi dintre premianţi s-au purtat ca [...]

Parcare cu taxare: Şoferii care îşi lasă maşinile în curtea Primăriei nu mai au gratuitatea de 30 de minute

„Ce-i ieftin nu merită”, spun englezii, dar şi primarul Ilie Bolojan. De câteva săptămâni, municipalitatea a anulat gratuitatea acordată pentru prima jumătate de oră şoferilor care îşi lăsau maşina în curtea interioară a Primăriei. Măsura a fost luată după ce o componentă electronică a sistemului care ridica şi cobora bariera s-a defectat, astfel că aceasta n-a mai putut fi acţionată automat, iar parcarea a ajuns să funcţioneze contra-cost cu regim de staţionare limitată la 2 ore şi cu [...]
1

Retrospectiva săptămânii: Primii terorişti care au dat cu bombe în Franţa au fost românii

Tanti Zoe pensionara, decisă să-și riște viața pentru scumpa, extrem de scumpa patrie.  Puradel, fericit: „Mi-e milă de teroriști. Primii care am băgat bombe în Franța am fost noi”. „Când?”... (mai mult…)

Sindicat fără cap: Organizaţia profesorilor din Bihor a rămas fără lider

Aţi auzit ce-a mai făcut Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor? Dacă răspunsul e nu, este cel corect, pentru că sindicaliştii n-au prea făcut mare lucru în ultima vreme! Dimpotrivă, profesorii se plâng că organizaţia nici nu-i mai prea bagă în seamă de când preşedintele Ioan Ţenţ a fost promovat la Bucureşti, unde a devenit prim-vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. SLÎ Bihor a rămas pe mâna adjunctului său, Gheorghe Blaj, despre care dascălii spun că, de [...]

Defrişare tăiată: Ancheta în cazul angajaţilor Ocolului Silvic Dobreşti stagnează, iar bănuiţii s-au întors la locul de muncă

Cu doi ani în urmă, inspectorii Romsilva descopereau în pădurile de fag şi stejari seculari ale Ocolului Silvic Dobreşti un jaf de peste 6 milioane lei, conducerea Regiei suspendându-i din funcţii pe angajaţii bănuiţi de complicitate la hoţie, dându-i pe mâna procurorilor şi cerând să se ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului. Bihorel a aflat însă că ancheta bate pasul pe loc, iar între timp suspecţii au fost repuşi în drepturi şi au revenit la slujbele bănoase. Mai mult, expertiza [...]

Gala Premiilor lui Bihorel: Patronul Nutripork, Iosif Pazurik, a primit clame anti-putoare pentru nas (FOTO)

La ediţia din acest an a galei sale, desfăşurată marţi seara, la Teatrul Regina Maria, Bihorel nu s-a putut abţine să nu-l taxeze şi pe Iosif Pazurik, proprietarul fermei Nutripork, cea care a generat mirosuri nu tocmai plăcute mai ales pe perioada verii în oraş. Acesta a primit, aşadar, premiul „Oraşul îl iei la pas / Numa’ de ai vată-n nas”. „Domnul Iosif Pazurik e om de afaceri. Aşa că şi-a făcut o crescătorie de porci lângă oraş. La câte porcării se petrec aici cea a domnului Pazurik [...]
1

Colegiu sub lacăt: Directoarea Colegiului Transilvania a vrut să-i închidă pe dinăuntru pe elevii din internat

Deşi dată în vileag de BIHOREANUL că s-a străduit să muşamalizeze o tentativă de viol petrecută în internatul unităţii, directoarea Colegiului Transilvania din Oradea, Mariana Ruge, continuă abuzurile, hotărând mai nou să încuie toate căile de acces în unitatea de învăţământ, aşa că în incinta acesteia nu mai au voie să intre nici măcar soţii ori soţiile profesorilor şi celorlalţi angajaţi, toţi fiind ţinuţi la poartă de paznici. Directoarea a poruncit să se închidă cu cheia chiar şi [...]
Women Moncler delmas Trench Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler meille Padded Jacket Beige Sale Online 2016 Women Moncler lissy Padded Jacket Sky blue Sale Online 2016 Moncler Sleeveless Striped Stretch Dress White Blue Mens Moncler Lightweight Puffer Down Vest Black On Sale Women Moncler renne Padded Coat 2015 Sale Online 2016 Women Moncler joux Padded Jacket Grey Sale Online 2016 Mens Moncler Morane Logo Stripe Down Jacket Black On Sale